Despre muncă și profesionalism

În timp ce lucrez, mai ascult câte un interviu să mă mai hrănesc spiritual, căci la cărți ajung mai rar din păcate.

În plus nu citesc orice fel de carte, ci texte înfipte în realitate, analize, istorii despre epoci, oameni, etc.

Ultimul autor citit este Amos Oz.

Astăzi a fost rândul lui Tudor Octavian, să-l ascult în cadrul emisiunii Profesioniștii.

Domnul TO este un profesionist al scrisului.
El spune că profesionist este cel care trăiește din profesia lui.

Mi-a plăcut foarte mult asta și doresc asta.

Personal am fost atrasă de prin 98 de ceea ce poate face un PC. Mă și jucam dar mă fascina ce puteai face dintr-un text, dintr-o poză și mai ales ce creai se putea tipări.
Am învățat să tastez și să învăț literele de pe tastatură la mașina de scris. Ce ușoară mi s-a mai părut trecerea la tastatura PC!!!
În perioada asta eram după liceu când încă nu eram studentă.

Tot atunci am făcut o școală de utilizator calculator prin Șomaj.

Am uitat repede ceea ce mi-ar plăcea să fac căci am trecut la altele mai de suflet.

Da, eram șomeră după facultate.
Nu că nu am intrat ci pentru că nu aveam habar că se poate face o facultate. Nu aveam habar ce potențial intelectual am. Nu avea cine să mă îndrume.

În schimb aveam alți gărgăuni în cap, facerea de bine, voluntariat, sacrificarea propriei persoane pentru alții. Idealuri de astea de 2 lei pentru unii.
Nu citeam Eminescu (profu de română  era bețiv) dar citeam multă literatură spirituală, istoria religiilor, filozofie.

Între timp mă lăsasem și de sport pentru indealurile înalte.

După 3 ani de rebeliune spirituală, am avut curaj să dau la facultate. După un an, am dat la alta… în spirit mai social nu numai teoretic.

Și de aici a început epoca cunoașterii junglei bucureștene. Spun junglă căci prin prisma voluntariatului am avut ocazia să o cunosc în multe unghere.
De exemplu am lucrat cu copii străzii, în canale da… În anii 2000 erau copii pe stradă mai mulți decât câini poate. Eram stupefiată când aflam motivele pentru care se aflau în stradă: mă bate mama-tata, vreau libertate, am bani că cerșesc și mănânc ce vreau, nu mă pune nimeni la muncă, etc. Aveau dreptate săracii.

Apoi erau bătrâni pe stradă păcăliți de rude, de prieteni că îi vor îngriji numai să le dea casa cu acte. Le dădeam supă în fiecare seară la Universitate.

Apoi am dat nas în nas cu familii de rromi, români defavorizați de soartă… ONG-urile săreau să îi ajute cu acte, cu bani, materiale de construcții, haine, rechizite, prezervative, sterilete, etc. Dar degeaba… ei frecau  menta la bar, făceau copii și ONG-ul încerca să le caute loc de muncă, trai mai bun, responsabilitate familială. Nu prea s-a reușit părerea mea.

Apoi au venit refugiații… explică-le că aia e apă, ăla este săpun și tre să se spele.

De casele de copii nu mai vorbesc. Te făcea țăndări un week lucrat cu 8 copii în week, non stop. Dar erau primii bani câștigați pe munca mea. Și mai ales te făcea la psihic istoria fiecărui nenorocit de soartă. Eram la început de carieră socială și mă tulburau multe.

Apoi în facultate am lucrat și ca LIMPIESA (spaniola). Câștigam traiul foarte bine.

După 4 ani de văzut mizerii (mi-a plăcut ce am făcut) în practică, venise timpul să mă gândesc serios dacă vreau să văd la fel mai departe.

Nu vroiam, mă săturasem.

Și țop… în al patru-lea an de facultate, Ionela mi-a propus să merg la o firmă de calculotare… Angajează studenți, te învață totul ei… ai salariu, carte de muncă.

Când am auzit de calculatoare… pasiunea mea… și uite-mă-s DTP-ist până în ziua de azi.

Am învățat cu mult drag de la colegii mei pricepuți, îi admiram nespus pentru cât știu, pentru rapiditate cu mouse-ul.

Am avut noroc că m-am prins repede, îndemânare aveam, mi-a plăcut și îmi place în continuare.

În acest domeniu se poate progresa mult… nu am valențe de artist, de art director cum se cheamă mai nou. Dar sunt un bun executant al cerințelor.

Îmi place munca mea. Dacă nu mi-ar plăcea nu aș putea rezista în breaslă.

Mi-am găsit rostul, vorba lui OT. E plăcut să muncești!

Dar mai plăcut este să faci ceea ce îți place. Visul meu de sportivă era să fiu antrenor. Dar viața nu m-a condus aici. În schimb sunt instructor de schi și împac un pic și latura asta de a învăța ceva pe alții.

Când faci cu pasiune ceva totul îți iese.

OT întrebat cum își găsește subiectele spune: Subiectele mă găsesc pe mine! Oamenii consumă cu plăcere ceea ce fac eu!

Da, e o bucurie și pentru mine când văd cursanții mulțumiți… apoi după 2-3 ani schiez cot la cot cu ei. E o împlinire sufletească enormă care îmi umple viața.
Păcat că nu este iarnă tot timpul. Aș sta tot timpul în clăpari, viscol, soare…. și să fac ceea ce-mi place.

Încă nu sunt o profesionistă  căci nu trăiesc din asta… dar pe viitor sper să devin!
Iată că am alt scop în viață: de devin instructor profesionist de schi!

http://www.felicitydtp.ro este un început!

Mulțumesc Octavian Tudor și Profesioniștii pentru reamintirea idealului!

felicia

Reclame